Am schimbat prefixul!

Astăzi am schimbat prefixul. Am împlinit rotunda și perfecta vârstă de 20 de ani. Am să pot să urlu tot anul melodia celor de la Voltaj, "20". Mă simt ciudat într-un fel pentru că eram obișnuită să am un 1 în fața vârstei. Mă simt ca și cum aș trece într-o altă etapă. Gata adolescență, bun venit tinerețe! Sper să fie o perioada frumoasă a vieții mele, cu cât mai puține evenimente urâte (pentru că vor fi și din astea, desigur; nu se poate altfel), peste care să pot trece și cât mai bogată în evenimente frumoase. Mi-aș dori ca la 20 de ani să cunosc mulți oameni pe sufletul meu, să vizitez cât mai multe locuri frumoase, să fie toți ai mei sănătoși și să-i am alături de mine. În rest, nu-mi fac planuri. Que sera, sera!

M-am gândit să fac un bilanț al anului care a trecut, să vorbesc despre realizările pe care le-am avut la 19 ani și despre ce am învățat la această vârstă. Nu, nu am câștigat la loto, nu m-am căsătorit cu un milionar, nu mi-am cumpărat casă în Dorobanți, nu am făcut înconjurul lumii și nu mi-am găsit nici un job super. Dar zic eu că si realizările mele mici sunt foarte importante, mai ales pentru dezvoltarea mea ca om. Deci, încep:

1. Ce mi se pare mie foarte important e faptul că trăiesc. Da, știu, multora dintre voi o să li se pară ciudat sau clișeic faptul că spun asta. Dar pentru mine faptul că trăiesc e o realizare. Sunt vie, respir, trăiesc într-un oraș frumos (da, mie îmi place Bucureștiul), îi am pe aproape toți ai mei în viață. De ce nu m-aș bucura?

2. Acum să spun și ceva mai concret. Mă bucur mult că anul ăsta am văzut Grecia pentru a doua oară. De data aceasta am fost într-o altă regiune a ei, Halkidiki. Am avut ocazia să văd acolo niște peisaje absolut superbe.  Grecia are un loc special în inima mea, deoarece e prima țară străină pe care am vizitat-o și pentru că iubesc foarte mult mitolgia și istoria greacă. Mă fascinează poveștile despre zei (zeul meu preferat e Apollo), iar Alexandru cel Mare e după părerea mea cel mai mare Alexandru care a trăit vreodată. Atunci când mergeam cu vaporașul pe marea Egee stăteam și mă gândeam că poate și Alexandru  a trecut cândva pe acolo. Mă gândeam  și la câte lupte s'or fi purtat prin locurile prin care mă plimb, acum mii de ani. La fel, când am trecut prin regiunea Teshalia, stăteam și mă gândeam că acolo s-a născut Ahile, legendarul războinic (da, eu cred că legenda Troiei e adevărată). Am trecut și prin Larissa, orașul în care s-a născut părintele medicinei, Hippocrate. Doamne, câte lucruri datorează omenirea grecilor! Sper să revin cât mai curând în Grecia și să am ocazia să vizitez cât mai multe dintre insulele ei.

3. Am învățat să nu mai subestimez durerea fizică. Eu obișnuiam să spun că o pot suporta ușor și că cea psihică e mult mai rea. Spuneam asta în condițiile în care  nu am avut nicio problemă majoră de sănătate, nu mi-am rupt mâna niciodată, nu mi-am spart capul, iar singura operație pe care am suferit-o a fost una de polipi, la 6 ani. Nu am fost niciodată atât de bolnavă încât să mă tratez cu injecții și nu am fost niciodată înternată în spital. Credeam că suport durerea fizică bine doar pentru că mă puteam epila singură cu epilatorul la axilă, fără să mă doară și pentru că de fiecare dată când mă lovesc strâng puțin din dinți și trece. Puteți să râdeți de mine pentru concepțiile pe care le aveam. Am simțit de curând pe pielea mea că durerea fizică poate fi îngrozitoare. Am trecut printr-o mică intervenție chirurgicală și știu  că singurul lucru pe care îl voiam atrunci era să se oprească durerea. Nu mai contau certurile cu prietenele, faptul că tipul pe care îl plac nu mă place, nimic de genul. Mă rugam doar să se oprească durerea. Am stat apoi și m-am gândit că prefer să mă cert cu multe prietene, să mă îndrăgostesc de zeci de tipi care să nu mă placă decât să mai am dureri fizice majore. Nu ar trebui să spun asta, că la fel am subestimat și durerea fizică si apoi... Ei, deci nu chiar zeci, 2-3 acolo. Oricum, ideea e că eu de multe ori exageram și dramatizam niște lucruri care nu au așa de mare importanță, care până la urmă trec de la sine și fără să simt că mor de durere. Și intervenția prin care am trecut eu nu a fost una majoră. Mă gândesc că există oameni care trec prin lucruri de zeci de ori mai grave. Nu vreau să mă gândesc prin ce dureri pot trece. Nu am să mai subestimez durerea fizică niciodată.

4. Punctul ăsta se leagă de punctul 3 și de obiceiul meu de a dramatiza. De fapt, cred că mulți dintre noi dramatizăm și exagerăm lucruri mărunte, care trec dacă ai puțină răbdare. Am văzut cum arată durerea adevărată. Nu mai vreau să văd și nu vreau să trec prin asta. Cred că acum nu mai exagerez lucrurile așa de tare, că privesc problemele doar ca pe niște probleme, și nu ca pe niște drame, că apreciez mai mult ceea ce am și că nu mă mai gândesc foarte mult la ceea ce nu am.

5. Am renunțat la niște legături bolnăvicioase (cum era titlul unui film). Prin legături bolnăvicioase mă refer la niște relații în care certurile erau mai dese decât momentele în care ne înțelegeam și la relațiile cu niște oameni care nu mă apreciau. Îmi e mai bine așa. Cum spune și melodia de mai jos, dacă există persoane care nu știu cum sunt nici până acum, probabil că nu vor ști niciodată.

6. M-am maturizat. Am învățat că greșelile au consecințe și că ele trebuie suportate.

7. Am învățat să nu mă mai judec așa de aspru, să nu mai fiu foarte dură cu mine și să mă iert. Da, am făcut de-a lungul timpului niște greșeli, dar nu trebuie să mi le reproșez toată viața. Ce-i făcut e bun făcut. Pot doar să învăț cât de cât din ele și să nu le mai repet. De schimbat nu am cum să mai schimb. Atunci aveam altă minte, alte vârste, alte concepții.  Oricum, putea să fie și mai rău. La urma urmelor, nu am jefuit casa nimănui și nu am omorât pe nimeni. Important e că am ajuns la o variantă a mea îmbunătățită și că am o anumită experiență de viață.

8. Mi-am regăsit o parte din credință. Ziceam la punctul 3 că am trecut printr-o experiență chirurgicală. Când eram întinsă pe masa aia am conștientizat că în momentele astea nu ne pot ajuta nici părinții, nici frații, nici prietenii, nici iubiții. Și la cine să te gândești atunci, la cine să te rogi? Și m-am rugat la Dumnezeu, cu toate că de multe ori am zis că nu cred. L-am rugat să oprească durerea. Și în momentele alea am crezut în El.

9. Aici am să  bag lucrurile mărunte în comparație cu celelalte. Am vizitat pentru prima oară platourile unei televiziuni. Și cum eu sunt studentă la Jurnalism e destul de important. Am citit de pe un prompter, am fost la înregistrarea mai multor emisiuni, am asistat la transmiterea știrilor în direct. A fost frumos!
La facultate totul a mers bine. Am rămas studentă la buget.

10. Mi-am făcut blogul ăsta. Și îmi place. Știu că nu scriu suficient de des, dar e tare să ai un loc unde să-mi pot scrie gândurile atunci când vreau (cum fac acum), unde să-mi pot publica micile mele creații, unde să pot scrie despre subiectele mele favorite. Mă bucură numărul din ce în ce mai mare de vizitatori. Cu ocazia asta, vă mulțumesc mult tuturor celor care mă citiți!

Cam ăsta a fost cel de-al 19-lea an din viața mea. Nimic spectaculos nu s-a întâmplat, dar am învățat multe.

Acum aștept seara, atunci când voi sărbători cu familia cei 20 de ani. Cu o parte din prieteni am sărbătorit vineri. Aaa, și aștept să văd ce-mi aduce anul.