Trupa Ballance practică o disciplină spectaculoasă, dar în același timp rară, nu foarte cunoscută publicului larg. Se numește mâini în mâini, și este o disciplină de circ. Dan Tăzlăuanu și Constantin Ciobotaru, cei doi membri ai Ballance, au făcut ca această disciplină să devină cunoscută publicului român, prin participarea la Românii au Talent. De curând cei doi acrobați au semnat un contract cu Cirque Du Soleil. Am discutat cu Dan Tăzlăuanu despre gimnastică, despre mâini în mâini și despre Ballance, dar și despre visuri, dorințe și trăiri.
La ce vârstă ai început să practici gimnastica?
Dan: Ca și colegul meu, în anul 1990, când eram prea mare să mă întorc la grădiniță și prea mic să merg la școală. Așa am început să practic gimnastica la vârsta de 4 ani, după ce fratele meu a fost trimis la școala numărul 2, școală a căror elevi constituie baza de selecție a Clubului Sportiv Școlar Brașovia.
A existat vreo perioadă în care ai vrut să renunți la acest sport?
Dan: Au fost momente în care mi-am spus "Gata, acum nu se mai poate, trebuie să mă las". Am trecut peste ele ca în cele din urmă să fiu nevoit să mă opresc și să găsesc alternative. Deși extrem de spectaculos și foarte frumos, gimnastica nu este un sport tocmai ușor de vizionat. Se poate spune că este uneori destul de plictisitor chiar datorită complexității lui. De asemenea, gimnastica de înaltă performanță poate deveni un chin pentru cei care nu s-au lăsat "îmbolnăviți" de ea, pentru cei care nu au fost făcuți pentru a o practica. Există în viața oricărui sportiv, indiferent de sport, momente în care gândul de a renunța este mai pronunțat decât cel de a continua. Tăria de caracter a fiecărui sportiv în parte determină de cele mai multe ori finalul carierei. În viața mea sportivă, motivele pentru care mi-aș fi dorit să mă fi oprit s-au datorat de cele mai multe ori stării de sănătate, și mult mai puțin stării de spirit. Am auzit de la mai toți medicii care m-au consultat "Sportul pentru tine este o problemă". Și chiar dacă m-am oprit pentru o scurtă perioadă de timp, nu am pierdut niciodată contactul cu mișcarea fizică sau cu acrobațiile, ca sportiv sau ca antrenor. Am început cu Gimnastica, și au fost multe momente cruciale în care mi-am spus "Gata, acum mă las". În cele din urmă așa a și fost, m-am lăsat de gimnastică dar am găsit o altă alternativă- breakdance-ul , pentru ca în cele din urmă să ajung să practic disciplina de circ "mâini în mâini", pe baza celor deprinse din gimnastică.
"Aș fi nerecunoscător să spun că gimnastica mi-a răpit copilăria. Am renunțat la o copilărie normală în favoarea uneia diferite, aș îndrăzni să spun chiar...speciale."
Ai renunțat la ceva pentru gimnastică? Dacă da, la ce? Nu ți-a fost greu?
Dan: Pentru gimnastică am fost nevoit să renunț la copilărie, la unii prieteni, la unele momente. Totuși...nu aș fi ăn măsură să spun că a fost greu. Ca și copil, lucrurile "bune " sunt impuse, și nu opționale. Nu am avut ocazia să fiu un copil "liber " de sport și deci nu am de unde să știu cum ar fi fost. Pe de cealaltă parte, gimnastica mi-a oferit o altă copilărie, una în care se deprind nenumărate valori morale, etice și bineînțeles calități fizice și deprinderi motrice care m-au ajutat în viață, care m-au făcut ceea ce sunt azi. Aș fi nerecunoscător să spun că gimnastica mi-a răpit copilăria. Am renunțat la o copilărie normală în favoarea uneia diferite, aș îndrăzni să spun chiar...speciale.
Pentru "mâini în mâini " am descoperit oarecum recent că pentru viața specială pe care am prilejul să o trăiesc, este nevoie să renunț la viața de familie și la prietenii de acasă . Iar aici am avut ocazia să cunosc ambele părți, ceea ce face ca "sacrificiile " să fie mai mari, mai accentuate.
Tot schimb pe schimb, atât pentru mâini în mâini, cât și pentru gimnastică, a fost și mai este sănătatea. În timp ce sportul de timp liber este sănătate curată, sportul de performanță, și mai cu seamă sportul de înaltă performanță, este oarecum boală curată. Orice câștig vine cu un deficit.
Ai participat la vreo competiție importantă cât timp ai practicat gimnastica?
Dan: Am ajuns să concurez și în anumite competiții internaționale, dar care nu au o importanță majoră. Pentru acestea pot spune fără doar și poate că cele mai importante competiții de gimnastică au fost Campionatele Naționale de Juniori.
În ianuarie 2011, am avut privilegiul de a participa la un festival de circ, echivalentul competițiilor de gimnastică. Festivalul Mondial "Cirque de Demain" din Paris - cel mai în vogă festival de circ la ora actuală- a fost cea mai importantă competiție la care am luat parte, alături de colegul meu Constantin Ciobotaru. Și chiar dacă nu am câștigat niciun premiu, a fost și va rămâne una dintre cele mai mari realizări din viața mea.
Am ajuns să fac parte din "trupa" Ballance pentru că am fost pasionat, pentru că mi-a plăcut enorm, pentru că am vrut.
Cum ai ajuns să faci parte din trupa Ballance?
Dan: Constantin Ciobotaru și cu mine am fost colegi în sala de gimnastică încă de la început. Nu cred că a fost doar întâmplarea cea care ne-a adus împreună. Am fost, suntem și vom rămâne aceiași prieteni buni și poate datorită acestui fapt, ambii ne-am dorit să creăm Ballance. Am ajuns să fac parte din "trupa" Ballance pentru că am fost pasionat, pentru că mi-a plăcut enorm, pentru că am vrut.
Cât timp vă antrenați, tu și colegul tău, pentru a ajunge la rezultatele pe care le vedem cu toții?
Dan: La început ne-am antrenat aproape ca și gimnaștii de înaltă performanță, două antrenamente pe zi, a câte aproximativ 3 ore. Treptat, consider că am reușit să ne adaptăm la efortul pe care l-am depus, am reușit să învățăm în mare măsură și tehnicile implicate într-un număr de mâini în mâini, și astfel am ajuns la spectacolul de azi. Astăzi ne antrenăm mult mai puțin ca înainte din diverse motive. Unul ar fi "Dacă nu e stricat, nu îl repara " - încercăm să nu mai forțăm în antrenamente. Elementele pe care le lucrăm în antrenamente sunt elemente noi, pe care dorim să le învățăm ca într-un final să fie de îndeajuns de bine perfecționate pentru a fi introduse în numărul întreg. În zilele în care prezentăm spectacolul, pentru a fi 100% pentru spectacol este nevoie ca antrenamentul să fie mai modest, mai scurt ca și timp, mai scăzut în intensitate. antrenamentele sunt tot timpul adaptate în funcție de starea fizică, de starea psihică și de numărul spectacolelor ce urmează a fi prezentate în ziua respectivă.
Numește 3 calități pe care ar trebui să le aibă un sportiv. Care dintre acestea este cea mai importantă?
Dan: O minte limpede/ Un intelect orientat către sport/ Talent dacă vrei să îi spui așa...
Voință/ Ambiție/ Determinare - calități specifice sportului practicat.
Lui Dan Tăzlăuanu în mod expres, personal îi doresc să fie sănătos, pentru a putea munci, și fericit, împlinit, un om neobișnuit, dar normal, cu o familie normală, sănătoasă, fericită.
Ce îti dorești să realizeze trupa Ballance? Care sunt idealurile tale?
Dan: Ballance - este ca să nu uit - în primul și în primul rând o simplă muncă (neobișnuită muncă, dar totuși muncă, profesia mea, lucrul cu care reușesc să trăiesc fizic, pâinea de pe masă) și pe plan secund - atât de aproape încât se confundă cu munca - o pasiune, un hobby, lucrul cu care trăiesc emoțional.
Personal, îmi doresc ca Ballance să își atingă potențialul maxim, să îl mențină pentru o perioadă cât mai lungă de timp și să aibă oportunitatea de a prezenta spectacolul unui public cât mai numeros.
Lui Dan Tăzlăuanu în mod expres, personal îi doresc să fie sănătos, pentru a putea munci, și fericit, împlinit, un om neobișnuit, dar normal, cu o familie normală, sănătoasă, fericită. Știu că se bat cap în cap, dar am luat decizia și va trebui să mă țin de ea.
Eu încerc totuși să nu fiu un sportiv profesionist propriu-zis, ci mai degrabă doar un om obișnuit cu o muncă neobișnuită, un om ca oricare altul cu zile ca oricare altele.
Cum arată o zi din viața unui sportiv profesionist?
Dan: Cred că o zi din viața unui sportiv profesionist ar trebui să fie adâncită în misterul programelor bine stabilite de către medic și de antrenor, în funcție de perioada de pregătire, în funcție de vârstă, în funcție de bioritm, în funcție de etapa de pregătire. O zi învăluită în vraja evaluării, autoevaluării, pregătirii, analizei, feedback-ului.
Eu încerc totuși să nu fiu un sportiv profesionist propriu-zis, ci mai degrabă doar un om obișnuit cu o muncă neobișnuită, un om ca oricare altul cu zile ca oricare altele. Zile în care există scurte perioade intense și neobișnuite.
Nu este o necesitate, dar cred că aș fi recunoscător ca munca mea să fie recunoscută.
Care este motivul pentru care practici această disciplină (bani, faimă, recunoaștere, plăcere)?
Dan: Poate că este egoismul suprem ...sau un simplu favor contra favor. Eu primesc ceva de la public, în schimb ce publicul primește ceva de colegul meu și de la mine. Fac ceea ce fac pentru că vreau, pentru că îmi place, pentru că sunt pasionat, pentru că nu mă văd făcând altceva, pentru că mă învață, pentru că mă menține, pentru că mă reține. Bineînțeles că în urma muncii depuse mă aștept să fiu plătit, , mă aștept să fiu plătit nici mai mult, nici mai puțin decât merit. Aceste motive sunt de departe cele mai importante, restul lucrurilor bune și/sau rele care apar în urma muncii sunt acceptate indiferent dacă sunt compensate sau nu.
"Faima" este un produs al muncii neobișnuite. Lumea crede că este "fantastic" doar pentru că este neobișnuit, diferit, oarecum rar. Sunt rare momentele în care o persoană adresează o întrebare potrivită, directă, la persoană. Sunt rare momentele când o persoană vede o altă persoană în schimbul spectacolului. Este normal să fie așa, înțeleg și nu mă plâng.
Nu este o necesitate, dar cred că aș fi recunoscător ca munca mea să fie recunoscută.
Atentie: Informațiile din acest interviu pot fi preluate numai cu menționarea sursei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu