Am primit de la Andreea o leapșă foarte interesantă, care mi se potrivește. Se referă la poezii, mai exact la poeziile mele preferate. Nu am să postez aici decât fragmente din ele, pentru că sunt foarte lungi (poezia mea preferată este Luceafărul, deci vă dați seama...).
Autorii mei preferați sunt Eminescu (clasic, știu), George Coșbuc (îi citesc poeziile cu aceeași plăcere încă din clasa I) și Minulescu (pe el l-am descoperit târziu, printr-a 11-a; exact la vârsta potrivită, aș putea spune).
1. Poezia mea preferată este, așa cum am spus și mai sus, "Luceafărul". Mă fascinează povestea de dragoste imposibilă dintre Luceafăr și Cătălina. Mă impresionează puterea lui de sacrificiu, precum și ceea ce ajunge să conștientizeze el la sfârșit: oamenii mediocri nu pot avea parte decât de iubiri mediocre, în "cercul lor strâmt"; o iubire mai presus de rațiune e prea mult pentru ei. Doar oamenii extraordinari pot avea sentimente extraordinare. Pentru asta e nevoie de sacrificiu, de renunțare, de răbdare și de luptă.
Îmi plac foarte mult și pasajele referitoare la om, perisabil prin definiție. Ca să n-o mai lungesc, am să vă redau aici câteva dintre strofele mele preferate:
Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.
*
-O, ești frumos cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;
Străin la vorbă și la port,
Lucești fără de viață.
Căci eu sunt vie, tu ești mort,
Și ochiul tău mă-ngheață.
*
Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Și ochii mari și grei mă dor,
Privirea ta mă arde.
*
Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au, nu-nțelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor
Și tu ești muritoare?
-Nu caut vorbe pe ales,
Nici știu cum aș începe-
Deși vorbești pe înțeles,
Eu nu te pot pricepe;
Dar dacă vrei cu crezământ
Să te îndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Fii muritor ca mine.
-Tu-mi ceri chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi să știi asemenea
Cât te iubesc de tare;
Da, mă voi naște din păcat,
Primind o altă lege;
Cu nemurirea sunt legat,
Ci voi să mă dezlege.
*
Reia-mi al nemuririi nimb
Și focul din privire
Și pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...
*
Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-i paște,
Căci toți se nasc spre a muri
Și mor spre a se naște.
*
Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece.
2. Pe locul doi în topul meu se clasează "Trei, Doamne, și toți trei!", de George Coșbuc. Am recitat-o la o serbare, în clasa a doua. E foarte, foarte tristă și emoționantă. De același autor îmi mai plac foarte mult "El Zorab", "Mama" și "Crăiasa Zânelor".
Găsiți aici poezia: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/trei.php . Merită citită.
3. A treia poezie pe care o îndrăgesc foarte mult este "Celei care minte", de Ion Minulescu. Este foarte senzuală.
Strofa mea preferată din poezie este aceasta:
Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert-
E vechi păcatul
Și nu ești prima vinovată!...
Mai îmi plac mult și versurile astea:
Înfige-ți în priviri Minciuna
Și-n caldul buzei Adevărul
Și spune-mi:
Dintre câți avură norocul să te aibă-așa
Câți au murit
Și câți blesteamă de-a nu te fi putut uita?
E superba poezia lui Minulescu. Si mai ales versurile pe care le-ai citat tu.
RăspundețiȘtergere