duminică, 27 mai 2012

Am un pisoi!

De astăzi apartamentul meu are un nou locatar: un pisoi. Acesta s-a alăturat celorlalte animale de companie pe care le mai am, doi porumbei și un peștișor. Da, am porumbei drept animale de companie. Ce-i drept, nu i-am vrut eu, dar se pare că ei m-au vrut. De fiecare dată când deschid ferestrele  intră în apartament. Sunt un cuplu. Porumbița și-a făcut cuib deasupra dulapului meu de la baie. Nu am cum s-o mai izgonesc de acolo. Porumbelul vine mereu s-o viziteze.  La început mă enervau. Începeau să zboare prin casă tocmai când mi-era somnul mai dulce. Acum m-am obișnuit cu ei. Pe el îl dau afară ori de câte ori am ocazia. Ea e liniștită, nici nu-i mai simt prezența. Am citit undeva că porumbeii au un singur partener toată viața. Asta da loialitate! 



Pe peștișor l-a cumpărat frati-meu săptămâna trecută. L-am numit Tito. Pare cam plictisit și nu înțeleg care e utilitatea lui.



Pisoiul deja îmi e foarte drag. L-a găsit mama mea vineri seara, la țară, la noi în grădina. Ploua și era ud fleașcă. Deși cred că are vreo lună e foarte mic și slab. Nu știe să mănânce pentru că nu cred că a fost învățat vreodată.Nu știu cum a ajuns în grădina mea, dar a ajuns bine. Inițial, nu voiam să-l iau cu mine la București. Voiam să i-l  las surorii mele la țară, să aibă ea grijă de el. Dar de dimineață, când m-am trezit a început să miaune. Și l-am luat în pat lângă mine. S-a liniștit. Și m-a privit așa, într-un fel pe care nu-l pot descrie. Am simțit că vrea ca eu să am grijă de el. M-am gândit: "Cine sunt ca  să-l abandonez și eu?". E o cauză aproape pierdută, dar e cauza mea. O să am grijă de el. E mic și neajutorat. Are nevoie de mine și  am să fiu acolo pentru el. Nimeni nu merită să fie singur.

 Astăzi a mâncat pentru prima dată. I-am dat lapte cu seringa. Progresăm.

Numele lui e Charlie și va supraviețui.


Un comentariu:

  1. Charlie, bine ai venit printre noi! Si pisica mea este de pe strada (a fost abandonata la Romana, la Mac impreuna cu sora ei, care, fiind mai mica, nu a supravietuit decat 2 sapt - Nichi avea 210g, iar Zina 190g). Acum Nichi are 2 ani pe 30 mai (am gasit-o pe 24 iunie si avea max 3 sapt) si aproape 3 kg si este atractia principala la noi acasa. Ma bucur mult pentru tine ca ai pisoi, sa iti traiasca si mai astept poze cu el mai gras :)

    RăspundețiȘtergere