luni, 26 noiembrie 2012

Iubire de el, pentru el

L-am iubit mii de minute, în sute de feluri, de zeci de ori. L-am iubit așa cum un copil își iubește părinții, așa cum o femeie își iubește bărbatul, așa cum o mamă își iubește copilul. L-am iubit cu zâmbete, lacrimi, cu dor și bucuria revederii, cu patimă și cu nervi. L-am iubit când a fost bun și din iubire l-am iertat când a fost rău.


luni, 19 noiembrie 2012

Titlu lipsă

Văd astăzi drumul că nu-i drept
Și stau și-aștept
Și mă întreb
Când ai să vii; ai să mai știi?...

Să ajungi în prag
Unde ți-e drag
În brațele ce-au trădat;
Oare mi-e dat și ai uitat?

S-ajungi în locul ce-ai iubit
Unde ușor te-ai domolit
Unde mândria a plecat;
Mai știi cum ai devenit bărbat?

Sau poate drumu' cel știut
Atunci va fi necunoscut;
La altă casă vei privi
Și vei intra când s'o ivi

Ea, cea care n-a trădat.



sâmbătă, 8 septembrie 2012

Climate

Uneori e atat de frig desi ar trebui sa fie cald. Iar alteori e intuneric desi ar trebui sa fie lumina. Lucrurile pur si simplu nu sunt asa cum ar trebui. Sau nu exista "asa cum ar trebui" cand vine vorba de dragoste? Frigul poate fi caldura, iar intunericul lumina. Indiferenta poate fi iubire, iubirea poate fi indiferenta. Depinde doar de ce vrei sa vezi. Depinde daca vrei sa-ti otravesti sau sa-ti indulcesti mintea. Mintea, nu inima, caci in fond din minte pleaca totul. Dragostea si ura si toate sentimentele derivate. Chiar si nimicul.  Poti sa-ti creezi o iubire cand nu ai una si poti sa distrugi una cand ti-e sete de nimic.

luni, 11 iunie 2012

Întrebări de noapte

Unde l-a pierdut? Și cum l-a găsit? De ce e mereu acolo, în locul ăla specific din sufletul ei? Cum de îi mai poartă încă grija și iubirea? Din ce cauză nu renunță la a-l mai privi, la a și-l aminti, la a-l dori?  Cât să se mai gândească și pentru ce să se  amăgească? Unde se termina speranța și când începe iluzia? Cum de visul e mereu același și realitatea e tot timpul alta?

Ce e el? Unde e el? Cum e el? De ce e el? Și mai presus de toate, cine naiba e el?


duminică, 10 iunie 2012

Săptămâna asta (2)

1.Am văzut:

  • Filme: My sassy girl. A fost ok, cu toate că mi s-a părut exagerat/foarte exagerat pe alocuri. 
"If we never see each other again...And you're out walking one day and you feel a certain presence beside you...that will be me, loving you, wherever I am."
 

An affair to remember. A fost frumos. Are farmecul filmelor clasice. Cu toate astea, nu mi-a plăcut orgoliul protagonistei, dus la extrem și pus înaintea unor sentimente mult mai puternice. Ce mi-a plăcut mult? Cary Grant (e atât de șarmant omul ăla chiar și la 53 de ani, atâți cât avea atunci când a fost făcut An affair to remember), scena sărutului de pe scară și ținutele eroinei principale, pe care le-am admirat pe tot parcursul filmului.

"Everything comes to easily to him. He's always attracted to by the art he isn't practising, the place he hasn't been, the girl he hasn't met."

Una dintre ținutele care m-au fermecat



Closer. A fost a doua oară când l-am văzut și mi-a plăcut la fel de tare. E interesant faptul că deși e un film extrem de sexual nu conține nici măcar o scenă de sex. Îmi plac foarte mult scenele cu Natalie Portman și Clive Owen (care e un bărat tare atrăgător fără să fie frumos în sensul clasic). Sunt pline de erotism din ală mișto, puțin vulgar pe alocuri (aveți clipul mai jos). Ce să mai zic? Îl ador, îl ador, îl ador! Aa, era să uit: melodia de pe coloana sonoră (Damien Rice - The Blower's Daughter) mi-a marcat adolescența.

"No one will ever love you as much as I do. Why isn't love enough?"

"It's the only way to leave.  <<I don't love you anymore. Good bye!>>"

"Yes, I saw her naked. No, I did not fuck her."






Lost in translation. Cu toate că a fost nominalizat la nu știu câte premii, a obținut chiar și un Oscar și e foarte apreciat de cinefili, eu am un singur cuvânt pentru el: PLICTISITOR.


  • Seriale: Am început să mă uit la Lie to me. Am văzut patru episoade. E foarte tare. Dar încep să devin cam paranoică din cauza lui (sau să zic datorită?). Am văzut și ultimul episod din Gossip Girl. (slăbuț).
"That's a lie."

2.Am citit:

  • în continuare Iubita locotenentului francez. Cartea asta nu a reușit să mă vrăjească, așa cum a făcut-o Magicianul, dar îmi place. Pâna acum mi-am dat seama de un lucru lecturând-o: nu-l voi citi niciodată pe Tennyson. 
         Am găsit și un citat care îmi place foarte mult:

"Romancierii scriu  însă din o mie și unul de motive diferite: pentru bani, pentru glorie, pentru cronicari, pentru părinți, pentru prieteni, pentru cei dragi; din orgoliu, din mândrie, din curiozitate, din amuzament; întocmai cum tâmplarilor pricepuți le place să facă mobilă, la fel cum bețivilor le place să bea, așa cum judecătorilor le place să judece procese, sau sicilenilor să-și descopere mitraliera în spinarea unui dușman. Aș putea umple o carte cu aceste motive, valabile toate, chiar dacă nu pentru toți. Un singur motiv ne e comun tuturor: dorim să creăm lumi la fel de reale, dar altfel, ca lumea care există. Sau care a existat."


3.Am fost:

  • La nuntă. Mirele și mireasa au fost superbi.
  • La vot. A fost prima oară.

miercuri, 6 iunie 2012

Cel mai important pe lume

-Tu stii ce e cel mai important pe lume? Iubirea. Cine e Dumnezeu? Iubirea. Fara iubire suntem morti. (un batranel din tramvai).

Cel mai frumos lucru pe care l-am auzit vreodata!


duminică, 3 iunie 2012

Săptămâna asta...

M-am gândit că ar fi drăguț ca la fiecare sfârșit de săptămână să scriu aici ce filme am văzut, ce cărți am mai citit, pe unde am mai fost. Încep:


1.Am văzut

  • Filme: The Awakening (un horror care nu m-a impresionat, deși finalul e oarecum surprinzător), Friends with benefits (amuzant, ușor de privit, o poveste drăguță, dar nerealistă - mi-a plăcut).


"God, I wish my life was a movie sometimes. You know, I'd never have to worry about my hair, or having go to the bathroom. And then when I'm my lowest point, some guy would chase me down the street, pour his heart out and we'd kiss. Happily ever after.



  • Seriale: Am văzut primele trei episoade din Touch (are un subiect nou, e inedit, deci voi continua să-l urmăresc), ultimul episod din Hart of Dixie (nerealist și el, dar tare plăcut) și două episoade din Gossip Girl (mai am unul și termin sezonul).

"Există un vechi mit chinezesc despre Firul Roșu al Sorții. Acesta spune că zeii au înnodat un fir roșu în jurul gleznelor noastre și l-au legat de toți oamenii cărora le vom atinge destinul. Acest fir se poate îndoi și încurca,  însă nu se va rupe.






2.Am citit

  • Plăcerile bărbaților, de Kate Williams. Mă bucur că în sfârșit am reușit să termin cartea asta. Mi-a luat foarte mult, mai exact trei săptămâni. Eu de obicei citesc o carte în câteva zile dacă îmi place, deci vă puteți da seama cât mi-a plăcut asta dacă am terminat-o în trei săptămâni.

"Am început să scriu despre rău, crezând că îl cunosc, și m-am pomenit că răul nu este un lucru un sine, ci poate fi creat de timp, de soartă și de moment, iar cei care fac rău pot să creadă că de fapt fac bine."

  • Iubita locotenentului francez, de John Fowles. M-am apucat ieri să o citesc. Ținând cont că e scrisă de John Fowles, autorul Magicianului - una dintre cărțile mele preferate-, am așteptări mari de la ea. Sper să nu fiu dezamăgită.

3.Am fost

  • În Kulturhaus, joi. Am fost doar de trei ori în Kulturhaus până acum. Săptămâna asta mi-a plăcut cel mai mult.

miercuri, 30 mai 2012

Prima mea leapșă - Tu cu cine te identifici?

Dacă tot am răspuns la câteva, m-am gândit să construiesc și eu o leapșă.
Întrebările sunt următoarele:

1.Cu ce personaj dintr-un roman te identifici?
2.Cu ce personaj dintr-un film te identifici?
3.Cu ce personaj dintr-un serial te identifici?

Răspunsurile mele
1. Mă identific cu Alison, din romanul Magicianul, scris de John Fowles.


2.Cu Rhett Butler, din Pe aripile vântului.


3.Hmmm... Să zicem că având în vedere unele aspecte mă identific cu Brooke Davis (One Tree Hill), iar punând la socoteală altele cu Alex Karev (Grey's Anatomy).





Da, știu, două dintre personajele cu care mă asemăn sunt bărbați.:))

Dau leapșa mai departe către Andreea Bujor, Larisa, MiricaAdelina, Andreea Bădoiu, Gabi, Rouge și Lumi, dar se poate alătura oricine mai dorește.

duminică, 27 mai 2012

10.000 de vizualizări

Noaptea trecută am făcut 10.000 de vizualizări. Știu că bloggerii mari, cu prestigiu, fac atâtea vizualizări în câteva zile, însă pentru blogul meu anonim e ceva.

Iar acum să încep cu mulțumirile:


  • Vă mulțumesc mult tuturor celor care mi-ați vizitat blogul măcar o dată! Vă mulțumesc și mai mult celor care ați revenit pe el!
  • Am primit unele comentarii care m-au emoționat foarte tare. Vă mulțumesc din suflet pentru ele! Înseamnă mult pentru mine! E tare plăcut să fii apreciat!
  • Vă mulțumesc și celor care mi-ați dat like pe pagina de Facebook a blogului!


În semn de mulțumire, sper să scriu în continuare lucruri care să vă placă și care să vă facă să mă citiți în continuare!


Leapșa cu poezii

Am primit de la Andreea o leapșă foarte interesantă, care mi se potrivește. Se referă la poezii, mai exact la poeziile mele preferate. Nu am să postez aici decât fragmente din ele, pentru că sunt foarte lungi (poezia mea preferată este Luceafărul, deci vă dați seama...).

Autorii mei preferați sunt Eminescu (clasic, știu), George Coșbuc (îi citesc poeziile cu aceeași plăcere încă din clasa I) și Minulescu (pe el l-am descoperit târziu, printr-a 11-a; exact la vârsta potrivită, aș putea spune).




1. Poezia mea preferată este, așa cum am spus și mai sus, "Luceafărul". Mă fascinează povestea de dragoste imposibilă dintre Luceafăr și Cătălina. Mă impresionează puterea lui de sacrificiu, precum și ceea ce ajunge să conștientizeze el la sfârșit: oamenii mediocri nu pot avea parte decât de iubiri mediocre, în "cercul lor strâmt"; o iubire mai presus de rațiune e prea mult pentru ei. Doar oamenii extraordinari pot avea sentimente extraordinare. Pentru asta e nevoie de sacrificiu, de renunțare, de răbdare și  de luptă.
Îmi plac foarte mult și pasajele referitoare la om, perisabil prin definiție. Ca să n-o mai lungesc, am să vă redau aici câteva dintre  strofele mele preferate:

Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.

*

-O, ești frumos cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;

Străin la vorbă și la port, 
Lucești fără de viață.
Căci eu sunt vie, tu ești mort,
Și ochiul tău mă-ngheață.

*

Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Și ochii mari și grei mă dor,
Privirea ta mă arde.

*




Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au, nu-nțelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor
Și tu ești muritoare?

-Nu caut vorbe pe ales,
Nici știu cum aș începe-
Deși vorbești pe înțeles, 
Eu nu te pot pricepe;

Dar dacă vrei cu crezământ
Să te îndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ, 
Fii muritor ca mine.

-Tu-mi ceri chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi să știi asemenea
Cât te iubesc de tare;

Da, mă voi naște din păcat, 
Primind o altă lege;
Cu nemurirea sunt legat,
Ci voi să mă dezlege.

*

Reia-mi al nemuririi nimb
Și focul din privire
Și pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...

*

Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-i paște,
Căci toți se nasc spre a muri
Și mor spre a se naște.

*

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece.




2. Pe locul doi în topul meu se clasează "Trei, Doamne, și toți trei!", de George Coșbuc. Am recitat-o la o serbare, în clasa a doua. E foarte, foarte tristă și emoționantă. De același autor îmi mai plac foarte mult "El Zorab", "Mama" și "Crăiasa Zânelor".

Găsiți aici poezia: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/trei.php . Merită citită.

3. A treia poezie pe care o îndrăgesc foarte mult este "Celei care minte", de Ion Minulescu. Este foarte senzuală.

Strofa mea preferată din poezie este aceasta:

Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert-
E vechi păcatul
Și nu ești prima vinovată!...

Mai îmi plac mult și versurile astea:

Înfige-ți în priviri Minciuna
Și-n caldul buzei Adevărul
Și spune-mi:
Dintre câți avură norocul să te aibă-așa
Câți au murit
Și câți blesteamă de-a nu te fi putut uita?